Primăria Municipiului Focşani va aniversa sâmbătă, 24 martie 2018, Ora Pământului, alăturându-se celor peste 7000 de oraşe din peste 160 de ţări care organizează an de an cea mai mare acţiune de mediu din toate timpurile. Timp de o oră, între 20.30 şi 21.30, iluminatul public în oraşul Focşani se va întrerupe şi focşănenii sunt invitaţi să participe la un Concert Eveniment de muzică corală susţinut de Corul de Cameră PASTORALA,  alături de Corul de copii ACCORD şi de corurile mai multor unităţi de învăţământ din municipiu, înscrise în Programul naţional Cantus Mundi, iniţiat în 2011 cu ajutorul voluntarilor din Corul Madrigal.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, prin Programul Național Cantus Mundi s-a alăturat inițiativei World Wide Fund for Nature încă din anul 2016. Sub sloganul internațional “Dăruiește naturii din energia ta!”, ne-am propus să unim prin muzică și respect față de mediul înconjurător cât mai mulți copii. Fiind o acțiune extinsă în toată țara, în 2017, am reușit să mobilizăm 5.000 de copii, care au umplut de energie prin propria lor stare de bine cele 21 de localități în care am sărbătorit “Ora Pământului”.(www.cantusmundi.com)

Ora Pământului (Earth Hour) este cea mai mare mișcare voluntară de mediu din toate timpurile. Pentru a zecea oară consecutiv în România, World Wildlife Fund, cea mai mare organizaţie non-guvernamentală din lume implicată de peste 50 de ani în conservarea naturii și restaurarea ecologică a mediului natural (n.t), încurajează indivizi și organizații, companii, instituții publice și centre culturale din toată țara să stingă lumina timp de o oră, pe 24 martie, la ora locală 20.30. Începând cu acest an, evenimentul pune un accent și mai mare pe implicarea activă a tinerilor în construirea unui viitor în armonie cu natura.

Earth Hour a pornit în 2007, când peste 2.2 milioane de oameni și 2000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră, din nevoia de a atrage atenția, la nivel global, asupra problemei schimbărilor climatice. De atunci, oameni din peste 7.000 de orașe din mai mult de 180 de țări s-au alăturat acestei mișcări de mediu, pentru a arăta că doresc mai multă determinare și acțiuni concrete din partea decidenților în adresarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu.” (http://www.wwf.ro/)

Comments are closed.