Avem deosebita plăcere să vă invităm vineri, 18 mai, la ora 18:30, în foaierul Ateneului Popular, să deschidem împreună cea de-a  VI-a ediţie a Festivalului de Muzică Clasică RINASCIMENTO MUSICI, prin vernisarea expoziţiei foto-documentare

George Enescu în vremea Marelui Război (1914 – 1918)

Realizată de Muzeul Naţional GEORGE ENESCU din Bucureşti –  partener permanent al festivalului, expoziţia constituie o inspirată frescă a începutului de secol XX, marcat de Primul Război Mondial şi de zbaterile românilor de a-şi încuraja soldaţii pe front şi răniţii din spatele frontului, pe de o parte, iar pe de altă parte, de a-şi concentra voinţa spre unirea tuturor teritoriile româneşti într-o singură ţară. Oameni simpli, aristocrați, intelectuali, politicieni s-au pus în slujba cauzei naționale, contribuind, în felul lor, la împlinirea acest vis al românilor.

Muzica a fost unul dintre mijloacele prin care s-a ajuns la sufletul oamenilor, iar George Enescu, ale cărui concerte caritabile rămân memorabile, a avut un rol important, deşi mai puțin cunoscut, în procesul de unire a Basarabiei cu patria-mamă.

“La începerea războiului, George Enescu împlinise 35 de ani și era deja un muzician afirmat, cu numeroase concerte susținute, inclusiv în străinătate. Mai mult, Enescu se afla în grațiile familiei regale, poposind adeseori la Peleș unde era invitat să cânte. În toamna anului 1916, muzicianul inițiază o serie de concerte pe care le va susține în spitalele unde se aflau soldații răniți pe front. Este punctul de plecare al unei opere pe care o va continua pe tot parcursul desfășurării Primului Război Mondial. Așa se construiește legenda omului cu „vioara de aur” care îi face pe cei din popor să uite de greutăți și să spere că mâine va fi mai bine.” (http://ziarullumina.ro/)

Expoziţia este realizată de muzeograf dr. Irina Niţu, împreună cu Horia Niţu (grafică) şi Cristina Andrei (consultant ştiinţific).

Ea va putea fi vizionată în foaierul Ateneului până pe data de 24 mai 2018.

Intrarea este liberă. Vă aşteptăm cu drag!

Comments are closed.