Care este motivul pentru care violența se află pe primele pagini ale ziarelor în fiecare zi? De ce nu putem combate agresivitatea în grupuri? Cum de s-a ajuns la această situație? Răspunsul este simplu și unic pentru toate cele trei întrebări: lipsa educației.

Membrii Consiliului Județean al Elevilor în parteneriat cu Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” revine cu un nou proiect prin care să le demonstreze tinerilor că violența nu este o soluție, ci o decizie greșită care le poate marca viitorul.

Prin campania anti-violență ce se va desfășura miercuri, pe 25 ianuarie, ora 17:00, la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” dorim să promovăm respectul, răbdarea și responsabilitatea și sperăm să prilejuim înţelegerea faptului că bunul-simț este cea mai puternică armă în fața ignoranței.

Vom spune NU violenței și prin intermediul proiecției unui film, minidocumentarul ”Bullying Stories” , care vine din partea festivalului One World Romania la Școală.

Mulțumim One World Romania la Școală pentru sprijinul acordat!

 

Adăugare feedback:

În postarea de astăzi, vorbim despre campania anti-violență ce s-a desfășurat ieri, la Ateneul Popular „Mr.Gh.Pastia” Focsani, unde elevii participanți, au vizionat documentarul ”Bullying Stories” și au dezbătut subiectul alături de doamna psiholog Odette Irimia.

Împreună, au învățat ce înseamnă violența, unde își are rădăcinile și cum o putem combate, primul pas către schimbare fiind toleranța. Participanților li s-a cerut să poarte un dialog cu sine, astfel încât să realizeze în ce măsură contează și îi afectează părerea celorlalți, având în vedere faptul că majoritatea exemplelor de agresiune care au fost date din rândul elevilor au pornit de la critici. Aceștia au fost receptivi, curioși, impresionați de materialul video văzut și dornici de a mai repeta acțiuni în acest sens.

https://www.facebook.com/cjevrancea/?fref=ts

Comments are closed.