Vă aducem în atenţie CONCERTUL LUNII APRILIE, intitulat sugestiv: „Ne cheamă Domnul Slavei în lumină”.

Luni, 3 aprilie, începând cu ora 19.00, la Sala Mare a Ateneului Popular va avea loc tradiţionalul concert dedicat Învierii Domnului, susţinut de Orchestra de Cameră UNIREA, împreună cu Corul de Cameră PASTORALA.

În prima parte a programului va fi interpretată Simfonia nr. 39 în Mi bemol major de Wofgang Amadeus Mozart.

În partea a doua vor fi interpretate 3 lucrări vocal-simfonice, lucrări aranjate pentru cor şi orchestră de către Ioan Dobrinescu: Messe Breve „Aux Chapelles” de Charles Gounod, Concertul „La râul Vavilonului”  de Gavriil Muzicescu şi Ziua Învierii” de Nicolae Lungu.

Concertul se va incheia cu celebra lucrare „Hallelujah” din Oratoriul „Messiah” deGeorg Friedrich Handel.

Conducerea muzicală a concertului, Vincent Gruger.

Dirijorul corului, Dumitru Sandulachi.

Preţuri bilete : 25 lei (întreg) şi 15 lei (redus).

Comments are closed.