SUNTEM LA UN GÂND DISTANŢĂ DE STAREA DE BINE

joi, 22 decembrie 2016, sala mare a Ateneului Popular

Conferenţiază: Psih. Viorel Micu

Ne-am hotărât să întreprindem un astfel de demers deoarece, apropiindu-se cea mai încântătoare sărbătoare religioasă de peste an, considerăm a fi cel mai bun moment pentru a vorbi despre Lumină.

Entuziasmul nostru este foarte mare, deoarece vom vorbi despre lumina ce există efectiv in noi, in corpul nostru, despre constelaţiile luminoase ce se pot observa îm sânge.
Vom vorbi despre cât de minunat suntem alcătuiţi şi despre marile beneficii ale intrării in câmpul fotonic (beneficii pentru cei ca dumneavoastră, ce se îngrijesc să aibe cât mai multă lumină în suflet. Alţii s-ar putea să nu fie atât de fericiţi tocmai din cauza aceluiaşi fenomen a intrării Terrei în câmpul fotonic).

In speranţa că vom reuşi să vă demonstrăm cât de minunaţi şi de puternici sunteţi vom face un exerciţiu demonstrativ oferindu-vâ cadou o tehnică de accesare a subconştientului, cu ajutorul căreia puteţi elimina informatii ce distorsioneaza starea emotionala a dumneavoastra modificandu-va tonicitatea psihica.

Vom mai vorbi despre dilogul biofotonic intercelular – descoperire uimitoare ce nu este promovată dar care ne poate duce la un nivel superior de inţelegere a felului fascinant în care suntem alcătuiţi.
Toate aceste adevăruri, coroborate cu informaţiile spirituale oferite de-a lungul timpului (uneori chiar în această sală) vor putea genera o rezonanţă ce poate avea ca rezultat dezvoltarea nostră spre a ajunge la nivelul cel mai de sus a celui ce putem fi!

Este un curs spiritual nonconformist, conceput spre a vă ajuta să vă rupeţi de grijile cotidiene, să (re)aduceţi cu adevărat sărbătoarea în suflet.

In mod special nu am scris câte ceva prezentator deoarece „Conferinţa Sarbatorilor de Iarna” nu este despre cel ce prezintă, aşa cum credem că deja aţi înţeles, este despre Dumneavoastră despre faptul că ar trebui să vă aduceţi aminte cât de minunaţi şi puternici sunteţi ! Vă vom demonstra acest fapt!

Aveţi toate calităţile pentru care eraţi atât de pupăciţi cănd eraţi mici ! Bucuraţi-vă ! Impreună într-adevăr putem fi perfecţi !
Vă aşteptăm cu drag !

Participarea este gratuită.

Comments are closed.