Turneul Naţional”Comorile Persiei” aduce muzică inspirată de relaţia dintre om şi divinitate, asemenea poeziei lui Rumi.

Ateneul Popular „”Mr. Gh. Pastia” în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Nirmal Art” prezintă în premieră, miercuri 18 ianuarie 2017, ora 19.00, un concert de muzică clasică persană. 

 

Concertul face parte din Turneul Naţional „Comorile Persiei”, promovat de Asociaţia Culturală „Nirmal Art” şi conţine concerte, workshop-uri şi conferinţe ce se vor desfăşura în importante instituţii de cultură din România.
Publicul va beneficia de un concert inedit susţinut de artiştii iranieni Saeed Dadkhah şi Hossein Sanaei, cărora li se va alătura percuţionistul Sorin Bundă. Melodiile seducătoare ale maqamurilor vor fi interpretate la instrumente specifice – setar, kamancheh, tabla – şi vor fi brodate pe versurile poeţilor sufiţi Hafez şi Rumi.

Concertele turneului „Comorile Persiei” vor demola două mituri: cel al inaccesibilităţii muzicii clasice şi cel al armoniei ca unic limbaj al acesteia. Ne aflăm în faţa muzicilor Orientului, pe cât de melodioase şi de accesibile, pe atât de elaborate. Muzica clasică persană este modală şi monodică, asemănătoare din punct de vedere al concepţiei celei bizantine şi celei indiene.

Muzica Orientului e mai aproape de noi decât credem.

A fost nevoie ca Jordi Savall să îl descopere pe Dimitrie Cantemir, pentru ca noi să ne dăm seama care este locul lui în istoria muzicii universale. Muzica lui Cantemir este scrisă pe maqam-uri otomane. Un demers demn de lăudat este cel al Ansamblului Anton Pann, al cărui lider, Constantin Răileanu, a realizat, atât în zona spectacolului, cât şi în cea ştiinţifică legătura dintre arta lui Dimitrie Cantemir, Anton Pann şi muzica din zilele noastre.

Dar să ne întoarcem la universul cultural sufi.

Muzica sufi are rol devoţional şi de meditaţie şi este practicată de membrii comunităţii ce poartă acest nume. Cultura sufi îşi are rădăcinile în India medievală (pe teritoriul actualului Pakistan) şi este răspândită astăzi în Persia, Liban, Turcia şi India. În centrul acestei filosofii se află sentimentul iubirii reciproce dintre Dumnezeu şi oameni, respingând ideea inaccesibilităţii Divinului. De-a lungul secolelor, poeţii sufi au devenit cunoscuţi în întreaga lume: Rumi, Hafiz, Bulleh Shah, Amir Khusrow sau Khwaja Ghulam Farid.

Biletele se găsesc la agenţia de bilete a Ateneului Popular, la preţul de 30 lei.

Concert SUFI – PROGRAM

Comments are closed.