Dinu Lipatti (1917-1950) a fost – ceea ce se poate numi – un muzician complet, rod al unei educații muzicale susținute și de mare valoare, al unui talent muzical de largă orientare. Ii era caracteristică specializarea pe mai multe paliere ale muzicii, ca și în cazul lui Bach sau Händel, Mahler, Richard Strauss sau George Enescu.
La sfârșitul anilor `3o și în anii `40, a fost considerat drept unul dintre muzicienii pianiști de autentică personalitate, situat în galeria celor mari, alături de Rubinstein sau Horovitz, depășind cu mult epoca de care aparținea.
Sobrietatea de o eleganță aparte, discreția, delicatețea și spiritul înalt, nu sunt altceva decât laturi ale personalității artistului, aspecte regăsite în cântul său, inclusiv în opera sa componistică.
Finul spiritual al lui George Enescu a lucrat cu renumita pedagogă a pianului Florica Musicescu, a fost coleg cu Maria Fotino și cu Corneliu Gheorghiu. Ulterior, la Paris, s-a perfecționat cu celebra profesoară Nadia Boulanger, cu Alfred Cortot, cu Stravinski. Maturitatea artistică o atinge în ultimul deceniu de viață, atât în domeniul pianisticii cât și în cel al compoziției.
Vă invităm să vizitați această expoziție foto-documentară, ce va fi deschisă publicului, în foaierul Ateneului Popular pe perioada lunilor aprilie și mai 2023.