Spectacol de teatru pentru copii la Ateneu

Dacă sunteţi cineva care crede în copilaria eternă, Ateneul Popular „Mr.Gh.Pastia”FOCŞANI împreună cu Ateneul din Iaşi vă invită luni, 24 septembrie 2018, ora 10.00, să vă amintiţi de copilărie vizionând spectacolul de teatru pentru copii

Peter Pan”,

regia Iulian Ioan Sandu.

Durata spectacolului: 70 minute

Vârsta recomandată: 4+

Preţul biletului: 15 lei adulţi şi 10 lei copii

Fiecare dintre noi am avut un Peter Pan care ne salva de reguli şi era visul nostru de libertate. Peter Pan este un vis, o speranţă că vom fi bine, că vom fi mari şi puternici şi le vom şti pe toate şi nimeni şi nimic nu ne va putea opri din drumul nostru. Haideţi să închidem pentru o clipă ochii şi să ne aducem aminte de copilărie. Haideţi să ne lăsăm cuprinşi de bucuria amintirilor şi să parcurgem împreună această minunată poveste a lui Peter Pan, acest vis pe care cu toţii l-am trait” (Iulian Sandu, regizor).

Peter Pan, băiatul care nu vrea să crească mare, şi-a pierdut umbra. Wendy îl pândeşte şi chiar îl aşteaptă pe Peter Pan, deoarece are un secret: ea este cea care a găsit umbra lui Peter Pan şi, pentru a-l ajuta, ea îi va coase umbra, pentru ca Peter să nu o mai piardă. Peter Pan îi invită pe Wendy şi pe frăţiorii ei în „Ţara de Nicăieri”, o ţară a visurilor şi a întâmplărilor minunate, unde pot ajunge doar în zbor. În „Ţara de Nicăieri”, însă, sunt şi pericole: Căpitanul Hook, duşmanul lui Peter Pan şi Crocodilul Tic-Tac, care îl urmăreşte pe Căpitan. Ajunşi în „Ţara de Nicăieri”, Wendy acceptă să devină mama tuturor copiilor aduşi în acel loc şi se alege drept răsplată cu o casă. Cântecul ei le trezeşte celor doi fraţi (John şi Michael) un dor aprins de casa părintească şi cu toţii îşi doresc să se întoarcă la părinţii lor. Peter Pan nu li se va alătura, dar îi va ajuta să se salveze.

Distribuţia:

Peter Pan – Codrin Dănilă

Wendy – Cezara Fantu

Michael – Nicholas Kerezsy

John – Teodor Giurcanu

Dna. Darling – Erica Moldovan

Dl. Darling – Iulian Ioan Sandu/Andrei Ciobanu

Crocodilul – Ana Hegyi

Căpitanul Hook – Vlad Baba

Scăfârlie – Arun Cotic

Pârjol – Dragoş Maftei

Ferestruică – Marian Nechifor

Găluşcă – Ionel Apetrei

Muzica: Laurenţiu Profeta

Libretist: Eugen Rotaru

Aranjament muzical : Flavius Mogoşan

Pregătire muzicală: Raluca Zaharia

Voce Mama – Angelica Solomon

Voce Peter Pan – Alexandru Solomon

Voce Tata – Iulian Ioan Sandu

Voce Wendy – Maria Rădean

Voce Crocodil – Raluca Zaharia

Voci copiii din Ţara de Nicăieri:

Piulilă – Gheorghe Ştefan

Ronţăilă – Breban Teodor

Şugubeaţă – Răileanu Matei

Inimosul – Gheorghe Dragoş

Comments are closed.

Ateneu Focsani

FREE
VIEW